Întoarce, Doamne, și micii ăștia!

Întoarce, Doamne, și micii ăștia!

De multe ori, în textele mele există măcar o frază în care ironizez religia. Dumnezeu și Iisus aduși la stadiul de măscărici. Unii s-au amuzat, alții m-au apostrofat. Maică-mea mi-a scris ca sunt un mare nesimțit.

Respect părerea fiecăruia așa cum pretind ca și părerea mea să fie respectată.
Dar când în numele credinței ajungem la gesturi, nu reprobabile ci incalificabile!!, idolul nostru își pierde nimbul. Devine criminal prin acceptarea gestului. El se exprimă prin credința fiecărui fidel.

Una este să te scuipe o babă pentru că i-ai stins lumânarea de Paște și altceva înseamnă să decapitezi un om pentru că a prezentat niște caricaturi. Fanatismul născut din ignoranță creeaza ură medievală.

Religia a rămas în obscuritate. Ea naște fapte cumplite. Toleranța asupra vătafilor care țin lumânările în frâu a înțelenit mentaliăți priponind suflete slabe în optici medievale.

Când biserica este mai presus de credință, orice simbol ar avea pe acoperiș, strânge în jurul ei armate de habotnici exaltați.

Dumnezeu nu vorbește prin gura unor șarlatani îmbuibați. Repetarea obsesivă a unor dogme destabilizeaza mințile celor slabi împingandu-i în haos. Se promite o eternitate de îmbuibare contra supunerii necondiționate.

Cea mai hulită replică printre actori este ” Să-i tăiem capul, Măria Ta!”. Actorul care ajunge să spună propoziția asta si-a ratat cariera, a ajuns la stadiul de figurant ridiculizat, trainduși o viață hilară de marionetă.

Credinciosul care ajunge să arunce cu pietre în cei care nu-i susțin convingerile sau, mai grav, să-și decapiteze antagoniștii cum poate fi catalogat? Și cine ar trebui să primească pedeapsa pentru faptele lui?

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *