Ai vrea să pleci, dar esti legat pe veci

Ai vrea să pleci, dar esti legat pe veci

Zi de sărbătoare religioasă. Nu contează care, una cu cruce roșie. Roșul atrage atenția. Iadul e negru, raiul e alb, dar sărbătorile religioase sunt roșii. Când te uiți într-un calendar bisericesc trebuie să-ți atragă atenția. Stop, roșu, e zi de plată. Ca la avizier la întreținere. Apartamentul 66 are doi sfinți neachitați. Dacă îi sari si pe Constantin și Elena îți tăiem agheasma!

Și, atunci, Biserica de umple de contribuabili de ai impresia că ești la ANAF. Banii nu au culoare și nu au miros. Ei sunt doar murdari sau curați. Ca morala bisericească.

Dacă furi bani de la stat și autoritățile îi declară murdari insă donezi o parte bisericii, prin acceptarea lor se înțelege că au fost spălați. Că tu ți-ai primit iertarea. Așadar, Dumnezeu devine complice. Cercetat penal.
Cum ar fi Omul arestat la domiciliu? De fapt toată Treimea. Grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni.

Adresa? Lumea de dincolo. Din când în când, câte un milițian bate la poarta Raiului. Deschide Petre Ușierul.
“Băieții e acasă? “. “Bătrânul doarme, Ăla Micu ‘ își schimbă pansamentele și pe Sfântul Duh nu-l mai găsim, că a bătut vântul zilele astea”. “Ok, semnează aici!”.

Nu, tată, Dumnezeu face cămătarie. Îi dai bani și îți promite iertarea. Doar că e ca la orice contract, undeva jos, cu litere mici,mici scrie ” pe lumea cealaltă”.
Păcatele nu se prescriu niciodată. E dobândă la dobândă.

Totul se plătește anticipat. Adică banii înainte. Iertarea o achiți înainte să greșești. Locul de veci ți-l achiziționezi din timpul vieții și investești în el până te cazezi. Iar la sfârșit te duc legat la mâini ca pe un infractor. O să te simți in Rai ca într-un club de streaptease, te uiți, da’ nu pui mâna!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *